Victoria republicanului Donald Trump la alegerile prezidenţiale americane, continuarea războiului din Orientul Mijlociu sau Jocurile Olimpice de la Paris se numără printre evenimentele care, potrivit unei
Până în 2050 populația României va scădea cu 22%
România va înregistra o scădere a populaţiei de 22,1% până în 2050, una dintre cele mai mari rate de scădere din lume, potrivit unui studiu realizat de Organizaţia Naţiunilor Unite (ONU), relatează site-ul agenţiei de presă Novinite. În fruntea clasamentului mondial al ţărilor cu cea mai mare rată de scădere a populaţiei până în 2050 se află Bulgaria. La nivel mondial, populaţia se va diminua cu peste 15% în țări precum Republica Moldova, Ungaria, Ucraina, Serbia, Bosnia-Herţegovina, Croaţia, Lituania, Letonia sau Japonia.
De cealaltă parte, studiul ONU arată că în următorii şapte ani India va deveni cea mai populată ţară, va avea o populaţie mai mare decât China. În prezent, China are 1,38 de miliarde de locuitori, iar India, în jur de 1,31 de miliarde, dar acest raport se va inversa în 2022, când India va fi locuită de circa 1,4 miliarde de persoane. Decalajul va creşte în continuare, în 2030, populaţia indiană urmând a fi 1,7 miliarde, în timp ce populaţia Chinei se va menţine mai mult sau mai puţin constantă şi va scădea după această dată, este de părere ONU. Populaţia mondială va creşte la 9,7 miliarde de locuitori până în 2050 şi până la 11,2 miliarde până în 2100, în condiţiile în care 9 miliarde de persoane vor locui în Africa şi în Asia până la finalul secolului. (Oana Nistor)