Victoria republicanului Donald Trump la alegerile prezidenţiale americane, continuarea războiului din Orientul Mijlociu sau Jocurile Olimpice de la Paris se numără printre evenimentele care, potrivit unei
Pârvanov, împotriva creşterii vârstei de pensionare
Preşedintele bulgar Gheorghi Pârvanov a emis un decret prin care dă veto legii bugetului de asigurare socială pe 2012. Reforma din sistemul de pensii prevedea ca, începând de la 1 ianuarie 2012, vârsta de pensionare să crească cu patru luni în fiecare an. Potrivit legii adoptate cu voturile parlamentarilor partidului GERB de guvernământ, vârsta de pensionare, care în prezent este de 60 de ani, în cazul femeilor, şi de 63, în cel al bărbaţilor, trebuie să ajungă la 63, respectiv la 65 de ani. Şeful statului şi-a motivat gestul prin aceea că, prin legea adoptată, Guvernul încalcă angajamentele pe care şi le-a asumat în urmă cu un an faţă de sindicalişti, în sensul că vârsta de pensionare va rămâne nemodificată până în anul 2021.