Victoria republicanului Donald Trump la alegerile prezidenţiale americane, continuarea războiului din Orientul Mijlociu sau Jocurile Olimpice de la Paris se numără printre evenimentele care, potrivit unei
Patinoarele în aer liber şi acoperite din Bucureşti
Pentru bucureştenii care iubesc sporturile iernii, patinoarele din Capitală oferă din plin această bucurie, existând atât patinoare în aer liber, cât şi acoperite. Cei care nu ştiu să patineze pot beneficia de îndrumarea instructorilor.
La patinoarul din parcul Titan, un bilet de intrare în timpul săptămânii costă 10 lei, iar pentru zilele de weekend costă 15 lei, patinele închiriindu-se cu 10 lei perechea.
Patinoarul în aer liber de lângă piaţa Drumul Taberei este deschis zilnic de între orele 10:00 şi 22:00. De luni până vineri, intrarea costă 10 lei, iar în weekend 15 lei, patinele se pot închiria cu 10 lei.
Patinoarul din parcul Tineretului se află în spatele Palatului Copiilor şi are aproximativ 800 de metri pătraţi. Atât accesul, cât şi închirierea patinelor costă 10 lei, indiferent de zi sau de oră.
Patinoarul din parcul Cişmigiu amenajat pe luciul apei, pe o suprafaţă de 3.000 de metri pătraţi, este deschis între 10:00 şi 21:00. Între orele 12:00 şi 13:00, 15:00 şi 16:00 şi 18:00 şi 19:00, sunt pauzele de curăţat gheaţa. În intervalul de două ore de patinat preţul este acelaşi, fie că stai 20 de minute pe patine sau două ore. În Cişmigiu se patinează gratis, de la 10:00 la 12:00 dimineaţa. În timpul săptămânii costă 10 lei, iar în weekend 15 lei. Dacă nu aveţi patine, găsiţi de închiriat la faţa locului la preţul de 10 lei pentru două ore.
Patinoarul „Kiseleff Ice Park“ are 600 de metri pătraţi şi este deschis de la 10:00 la 22:00 în timpul săptămânii şi de la 9 dimineaţa până spre miezul nopţii în weekend. După ora 16:00 în timpul săptămânii şi în weekend costă 15 lei să intri pe gheaţă, iar în rest 10 lei.
Patinoarul din parcul Plumbuita se afla în cartierul Colentina. Intrarea şi închirierea patinelor costă 10 lei fiecare.
Patinoarul Floreasca este unul dintre simbolurile Bucureştiului din anii â70. Preţul biletului este de 15 lei (indiferent de zi şi oră). Este deschis în fiecare zi, de la 10 dimineaţa până la miezul nopţii. Un curs de iniţiere, cu un instructor specializat, costă 40 de lei.
Pe patinoarul din Parcul Al.I. Cuza (IOR), de pe strada Liviu Rebreanu, accesul este gratuit. Este administrat de Primăria Sectorului 3. Are o suprafaţă de 480 de metri pătraţi şi o capacitate de 150 de persoane. Patinoarul este deschis între orele 12:00 şi 22:00. Aici puteţi închiria patine cu 10 lei.
Trei patinoare acoperite
Pe lângă patinoarele în aer liber, bucureştenii pot aluneca artistic şi pe gheaţa celor acoperite. Cel mai mare dintre acestea este „Mihai Flamaropol“ din Complexul Sportiv „Lia Manoliu“, care este patinoarul echipei naţionale de hochei pe gheaţă. Publicul poate avea acces doar joia, de la 18:00 la 20:00, sâmbăta şi duminica, de la 11:00 la 13:00, respectiv de la 18:00 la 20:00. Pentru cele două ore se plătesc 15 lei, iar pentru închirierea patinelor, câte 10 lei.
Un alt patinoar acoperit este cel din Afi Palace Cotroceni, deschis de luni până joi, de la ora 10:00 la ora 24:00, vineri de la 10 dimineaţa la 2 noaptea, sâmbătă de la 11 dimineaţa la 2 noaptea, iar duminica, de la 11:00 la 24:00. Preţurile sunt cuprinse între 8 şi 18 lei, pentru programe de 60 şi 90 de minute, iar închirierea patinelor costă 10 lei.
Alt patinoar acoperit este „The Champs“ din complexul comercial Liberty Center, deschis de luni până joi de la 10:00 la 22:00. În weekend se poate patina de la 10:00 la 24:00. Preţul unui bilet este de 13 lei, pentru 45 de minute de luni până joi şi de 16 lei de vineri până duminică, tot pentru 45 de minute, preţul cuprinzând şi închirierea patinelor.