Victoria republicanului Donald Trump la alegerile prezidenţiale americane, continuarea războiului din Orientul Mijlociu sau Jocurile Olimpice de la Paris se numără printre evenimentele care, potrivit unei
Pe scurt
Tot mai mulţi români zboară cu avionul
Numărul total al cetăţenilor Uniunii Europene care au efectuat călătorii aeriene a crescut cu 7,3% în 2007 faţă de 2006, până la 793 de milioane de persoane, potrivit unui raport al Biroului european de statistică Eurostat. România a înregistrat în 2007 cea mai mare creştere din UE a numărului de pasageri aerieni, peste 6,9 milioane de călători, cu 41% mai mult decât în 2006, fiind urmată în clasament de Letonia şi Polonia. În 2007, cel mai mare număr de pasageri ai curselor aeriene a fost înregistrat în Marea Britanie (217 milioane de persoane, în creştere cu 3% faţă de 2006), Germania (164 de milioane de persoane, cu 6% mai mult decât în 2006) şi Spania (164 de milioane de pasageri, cu 9% mai mult decât în 2006). Patru state membre au înregistrat creşteri de peste 20%, printre care şi România, cu o creştere a numărului de călători de 41% faţă de 2006, fiind urmată de Letonia (cu o creştere de 27%), Polonia (o creştere de 25%) şi Lituania (o creştere de 22%). Peste 6,9 milioane de români au călătorit cu avionul în 2007, cei mai mulţi, peste 5,3 milioane de persoane, efectuând călătorii în spaţiul comunitar şi puţin peste un milion de persoane în afara graniţelor UE. A început sezonul reducerilor Ieri a început perioada de reduceri la articolele de îmbrăcăminte şi încălţăminte, marile centre comerciale anunţând preţuri mai mici cu până la 70 de procente. „Vizitatorii au posibilitatea să-şi cumpere produsele pe care le-au dorit încă din toamnă. Este un maraton şi trebuie să se grăbească, chiar dacă promoţiile vor fi valabile până la 15 aprilie, în limita stocului disponibil“, a declarat, pentru Agerpres, Loredana Croicia, Communication & Promotions Manager la Băneasa Shopping City. Reducerile sunt practicate în magazinele de îmbrăcăminte, accesorii, lenjerie, încălţăminte, în magazinele de decoraţiuni interioare, de echipamente şi îmbrăcăminte sportivă, de cadouri. Există unele reduceri şi în magazinele de cosmetice şi parfumuri, precum şi la cele de bijuterii. Astfel, la îmbrăcăminte, reducerile variază între 20 şi 70%, la mărci precum Pimkie, Elle, Calvin Klein, Cacharel etc. Preţurile sunt cu 50-70% mai mici la accesorii, iar la încălţăminte Humanic, Aldo şi Minelli ele au reduceri de la 10% la 60%. Şi preţurile la încălţămintea şi îmbrăcămintea de sport sunt reduse cu procente substanţiale, ca la lenjerie, cosmetice şi parfumuri, decoraţiuni interioare şi bijuterii.