Victoria republicanului Donald Trump la alegerile prezidenţiale americane, continuarea războiului din Orientul Mijlociu sau Jocurile Olimpice de la Paris se numără printre evenimentele care, potrivit unei
Pe scurt
Salarii mărite doar în funcţie de inflaţie
Guvernul intenţionează ca în 2009 să majoreze salariile bugetarilor cu un procent calculat numai în funcţie de creşterea prognozată a inflaţiei, majorare care să fie acordată din aprilie, cu posibilitatea unei creşteri suplimentare în ultimele 3 luni ale anului, în raport cu productivitatea muncii. Propunerea Guvernului prevede ca ajustarea salariilor în sectorul bugetar să fie realizată ţinând cont numai de creşterea prognozată a preţurilor de consum şi să fie aplicată începând cu trimestrul al II-lea al anului 2009, iar în a doua parte a acestui an, în funcţie de evoluţia economiei în primele 9 luni, să fie asigurată „o creştere salarială corespunzătoare“ cu creşterea productivităţii muncii. Preşedintele Confederaţiei „Cartel Alfa“, Bogdan Hossu, a declarat că propunerea guvernamentală a fost deja înaintată sindicatelor, prin Ministerul Muncii. Datoria externă a crescut cu 29,2% România înregistra la finalul lunii noiembrie 2008 o datorie externă pe termen mediu şi lung de 49,718 miliarde de euro, cu 29,23% mai mare decât la sfârşitul lui 2007, ca urmare a creşterii datoriei negarantate public, a anunţat, ieri, Banca Naţională a României (BNR). La sfârşitul lui 2007, datoria externă pe termen mediu şi lung era de 38,473 miliarde de euro, potrivit datelor revizuite de banca centrală, în urcare faţă de luna trecută, când estimase datoria de la finalul anului 2007 la 38,45 miliarde de euro. Datoria externă negarantată public, care provine în proporţie covârşitoare din sectorul privat, însuma 33 de miliarde de euro la 30 noiembrie 2008, fiind mai mare cu 32% (aproximativ 8 miliarde de euro) faţă de sfârşitul anului 2007. Datoria externă publică şi public garantată a fost, la sfârşitul lui noiembrie 2008, de 10,783 miliarde de euro, iar ponderea ei în datoria externă pe termen mediu şi lung a scăzut la 21,7%, faţă de 26,5% la 31 decembrie 2007. Căsătorii mai puţine în noiembrie Un număr de 9.517 căsătorii s-a înregistrat la oficiile de stare civilă, în luna noiembrie 2008, cu 6.347 mai puţine decât în luna octombrie a aceluiaşi an, revenind 5,4 căsătorii la mia de locuitori, faţă de 8,7 la mia de locuitori în luna octombrie, potrivit unui comunicat al Institutului Naţional de Statistică (INS). Prin hotărâri judecătoreşti definitive s-au pronunţat 2.826 de divorţuri, în noiembrie 2008, cu 552 mai multe decât în luna octombrie a acestui an. Rata nupţialităţii a fost în luna noiembrie 2008 de 5,4 căsătorii la mia locuitori faţă de 5,8 la mie în luna noiembrie 2007, ca urmare a scăderii cu 836 a numărului de căsătorii. Scăderea numărului de divorţuri (cu 819 cazuri) a modificat rata divorţialităţii de la 2,06 la mie în luna noiembrie 2007 la 1,60 divorţuri la mia locuitori în luna noiembrie 2008.