Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×

CAUTĂ ÎN ZIARUL LUMINA




Până la:

Ziarul Lumina Societate Actualitate socială Pe scurt

Pe scurt

Data: 02 Iunie 2008

Numărul locuinţelor finalizate a crescut cu 50%, în primul trimestru

Peste 10.900 de locuinţe au fost finalizate, în primul trimestru al anului, în creştere cu 50,6% comparativ cu acceaşi perioadă, a anului trecut, potrivit Institutului Naţional de Statistică (INS). În trimestrul I, 2008, au fost finalizate 10.901 locuinţe, cu 3.663 mai multe faţă de perioada corespunzătoare a anului 2007. Repartiţia pe fonduri de finanţare a locuinţelor terminate relevă faptul că, în trimestrul I, 2008, faţă de trimestrul I, 2007, a crescut numărul locuinţelor realizate din fonduri private cu 3.384 de locuinţe, iar numărul locuinţelor din fonduri publice a crescut cu 279 de locuinţe. Distribuţia în profil regional pune în evidenţă o tendinţă de creştere a numărului locuinţelor terminate, în toate regiunile de dezvoltare. Cele mai importante creşteri au fost înregistrate în regiunile de dezvoltare: Nord-Vest (1.695 de locuinţe), Centru (756 de locuinţe), Sud-Vest Oltenia (341 de locuinţe), Sud-Est (288 de locuinţe) şi Nord-Est (253 de locuinţe). În ceea ce priveşte numărul de locuinţe aflate în curs de execuţie la 31 martie, cele mai multe se aflau în stadiul de finisaj (38,7%), urmate de cele aflate în stadiul de executare a structurilor (31,3%).

Iranul construieşte şapte rafinării

Iranul construieşte şapte rafinării, pentru a majora capacitatea de prelucrare a petrolului şi a gazelor cu peste 1,5 milioane de barili pe zi, în cadrul unor investiţii iniţiale de 15 miliarde de euro. „Construcţia celor şapte rafinării a început cu investiţii de 15 miliarde de euro“, a declarat Aminollah Eskandari, directorul companiei naţionale de rafinare şi distribuţie a petrolului (NIORDC). Iranul este al patrulea mare producător de petrol la nivel mondial, dar nu are suficiente instalaţii de rafinare, statul fiind nevoit să importe cantităţi mari de benzină, pe care o comercializează la preţuri subvenţionate. În 2006, autorităţile de la Teheran au început un program pe termen de cinci ani pentru extinderea şi modernizarea companiilor de rafinare, pentru a mări producţia la 3,3 milioane de barili pe zi, de la 1,65 de milioane de barili pe zi. Cele şapte noi rafinării vor începe operaţiunile de producţie până în 2012.

Căldura a încins vânzările de aparate de aer condiţionat

Nici nu a venit bine vara, iar unii producători au înregistrat, până acum, vânzări cât tot anul trecut. Şi se aşteaptă la triplarea cifrei de afaceri. Aparatele de aer condiţionat se vând bine încă din ianuarie. Acum, vânzătorii sunt nevoiţi să se aprovizioneze zilnic. Comenzile sunt făcute însă pe o perioadă lungă, şi asta pentru că, spun ei, vor să evite situaţia de anul trecut, când, în august, rafturile magazinelor erau goale. În plus, au redus perioada de montaj de la trei săptămâni la cinci zile sau le instalează gratis. Dacă tot au început să se vândă bine, comercianţii şi-au modificat şi campaniile de promovare. Nu mai pun accent numai pe preţul mic, ci şi pe designul şi caracteristicile aparatului, ca să ştie cumpărătorii că, în magazine, se găsesc aparate economice şi silenţioase.