Victoria republicanului Donald Trump la alegerile prezidenţiale americane, continuarea războiului din Orientul Mijlociu sau Jocurile Olimpice de la Paris se numără printre evenimentele care, potrivit unei
Pe timp de criză, irlandezii ar vota Tratatul de la Lisabona
Irlandezii, loviţi din plin de criza economică, ar vota în proporţie de 52%, în cadrul unui nou referendum, în favoarea Tratatului de la Lisabona, pe care ei l-au respins în iunie 2008, indică un sondaj publicat în cotidianul „Irish Times“. În raport cu un sondaj pe aceeaşi temă, publicat în februarie, partizanii lui „da“ au progresat cu un punct, în timp ce adversarii tratatului au pierdut patru puncte, ajungând la 29%. Potrivit sondajului, realizat în 20-21 mai pe un eşantion de 2.000 de persoane, 19% din persoanele chestionate, respectiv cu 3% mai multe decât în luna februarie, s-au declarat indecise. Această inversare de tendinţă, constatată în cursul ultimelor trei luni, se explică în mare măsură printr-o importantă degradare a situaţiei economice a ţării. La începutul lunii mai, premierul irlandez, Brian Cowen, s-a arătat încrezător în legătură cu un vot pozitiv din partea irlandezilor, privind Tratatul de la Lisabona, în cadrul unui nou referendum. Republica Irlanda este singura ţară din UE obligată prin Constituţia sa să supună unui referendum Tratatul de la Lisabona.