Victoria republicanului Donald Trump la alegerile prezidenţiale americane, continuarea războiului din Orientul Mijlociu sau Jocurile Olimpice de la Paris se numără printre evenimentele care, potrivit unei
Pensia facultativă se poate încasa la 60 de ani, indiferent de numărul de contribuţii
▲ Persoanele care au împlinit vârsta de 60 de ani vor putea să îşi încaseze contribuţia, chiar dacă nu au plătit minimum 90 de contribuţii, aşa cum prevede legea ▲ În cazul invalidităţii de gradul I şi de gradul II, când se constată pierderea totală a capacităţii de muncă, participantul are dreptul să obţină contravaloarea activului său personal net ▲
Participanţii la un fond de pensii facultative (Pilonul III), care au împlinit vârsta de 60 de ani, vor putea încasa activul personal acumulat în contul personal, chiar dacă nu au plătit 90 de contribuţii lunare şi activul personal nu este egal cu suma necesară obţinerii pensiei facultative minime. Prevederea a fost inclusă într-un proiect de normă al Comisiei de Supraveghere a Sistemului de Pensii Private (CSSPP) privind utilizarea activului personal al participantului la un fond de pensii facultative. Prevederile viitorului act normativ se vor aplica până la adoptarea legii speciale privind organizarea şi funcţionarea sistemului de plată a pensiilor reglementate şi supravegheate de CSSPP. Administratorul fondului de pensii va vira participantului, printr-o plată unică, activul net acumulat în contul personal, se spune în proiectul de normă, după ce acesta a depus, în prealabil, o cerere scrisă la sediul societăţii. Virarea banilor se va realiza prin mandat poştal sau într-un cont bancar specificat de participant sau beneficiari. De asemenea, participantul poate să opteze pentru continuarea plăţii contribuţiilor, el putând să solicite oricând, pe baza unei cereri de plată, contravaloarea activului net personal. Ce se întâmplă în cazul invalidităţii În cazul invalidităţii de gradul I şi de gradul II, când se constată pierderea totală a capacităţii de muncă, participantul are dreptul să obţină contravaloarea activului său personal net. Pentru cazurile de invaliditate de gradul III, participantul are dreptul să opteze, după caz, pentru suspendarea sau pentru continuarea plăţii contribuţiilor. În cazul decesului participantului, înainte ca acesta să solicite deschiderea dreptului la pensie, beneficiarul/beneficiarii acestuia are/au dreptul la plata contravalorii activului personal net sau a cotei-părţi cuvenite din activul personal al participantului, după caz. Prescripţia dreptului de a cere plata contravalorii activului personal al participantului începe să curgă de la data eliberării certificatului de moştenitor sau de legatar, respectiv de la data rămânerii definitive a hotărârii judecătoreşti de partaj succesoral. La finele lunii mai, numărul celor care contribuiau la Pilonul III depăşea 160.000, iar activele acumulate se apropiau de 130 milioane de lei.