Necesitatea înfiinţării la nivel naţional a unei structuri specializate în intervenţii în situaţii de criză epidemiologică, microciparea animalelor din ferme şi modificarea legislaţiei, astfel încât să
Pensionarii vor primi tichetele de călătorie până în februarie
Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale (MMFPS) va menţine, şi în 2012, pentru pensionarii aflaţi în evidenţa Caselor de Pensii, tichetele de călătorie cu reducere de 50%, informează MMFPS. "Toţi cei aproximativ 4,53 milioane de pensionari, aflaţi în evidenţa Casei Naţionale de Pensii Publice, precum şi cei aflaţi în evidenţa Caselor Sectoriale de Pensii vor primi, ca şi în anii precedenţi, tichetele de călătorie cu 50% reducere, până cel mai târziu în luna februarie", se precizează într-un comunicat. MMFPS reaminteşte că, deşi fiecare pensionar urma să primească un card, o legitimaţie de transport personalizată cu numele şi codul numeric personal al fiecărui beneficiar, din cauza contextului economic actual, termenul de aplicare a ordonanţei a fost prelungit până la data de 31 decembrie 2012. "În aceste condiţii, asigurarea transmiterii acestora se va face ca în anii precedenţi, respectiv taloane de călătorii, tipărite de Casa Naţională de Pensii Publice şi distribuite odată cu drepturile de pensie", se mai arată în comunicat.