Victoria republicanului Donald Trump la alegerile prezidenţiale americane, continuarea războiului din Orientul Mijlociu sau Jocurile Olimpice de la Paris se numără printre evenimentele care, potrivit unei
Persoanele care nu îşi actualizează datele bancare rămân cu conturile blocate
Majoritatea băncilor au stabilit ca până la sfârşitul acestei luni toţi clienţii să se prezinte pentru a-şi actualiza datele personale, atât persoanele fizice cât şi cele juridice, altfel riscă să li se blocheze conturile. Clienţii trebuie să declare datele personale, inclusiv numărul de telefon, adresa de mail şi reşedinţa
Clienţii băncilor comerciale din România sunt obligaţi, în conformitate cu o normă a Băncii Naţionale, să îşi actualizeze datele personale. În caz contrar, riscă să li se blocheze conturile. „Instituţiile de credit trebuie să adopte norme interne de cunoaştere a clientelei care să prevină folosirea instituţiei pentru desfăşurarea unor activităţi ce au ca scop spălarea banilor sau finanţarea actelor de terorism“, prevede Regulamentul elaborat de către Banca Naţională a României. Conform documentului menţionat, normele de cunoaştere a clientelei, elaborate de fiecare instituţie de credit, „trebuie să corespundă naturii, volumului, complexităţii şi întinderii activităţii acesteia şi să fie adaptate la gradul de risc asociat categoriilor de clienţi pentru care aceasta prestează servicii financiar-bancare şi la gradul de risc al produselor şi serviciilor oferite“. Majoritatea băncilor au stabilit ca termen limită sfârşitul acestei luni. Astfel, clienţii băncilor trebuie să meargă până pe 31 martie la instituţiile de credit pentru a declara datele personale din nou, altfel riscă să aibă conturile blocate. Singurele bănci care au alte termene sunt sunt Raiffeisen, unde clienţii trebuie să meargă până pe 9 aprilie, apoi cei de la Transilvania, care trebuie să meargă până pe 20 aprilie, şi cei de la BRD, care trebuie să meargă la bancă până pe 30 aprilie. Ce înseamnă actualizarea datelor Persoanele fizice trebuie să declare o serie de date personale precum numele şi prenumele şi, după caz, pseudonimul; data şi locul naşterii; codul numeric personal sau, dacă este cazul, un alt element unic de identificare similar; domiciliul şi, dacă este cazul, reşedinţa; numărul de telefon, fax, adresa de poştă electronică, după caz; cetăţenia, ocupaţia şi, după caz, numele angajatorului ori natura activităţii proprii; numele beneficiarului real, dacă este cazul. Pentru persoanele juridice se solicită minimum denumirea firmei, forma juridică, sediul social şi, dacă este cazul, sediul unde se situează centrul de conducere şi de gestiune a activităţii statutare, numărul de telefon, fax, adresa de poştă electronică, după caz, tipul şi natura activităţii desfăşurate, identitatea persoanelor care, potrivit actelor constitutive şi/sau hotărârii organelor statutare, sunt învestite cu competenţa de a conduce şi reprezenta entitatea, precum şi puterile acestora de angajare a entităţii. În plus, se cere numele beneficiarului real sau informaţii despre grupul de persoane care constituie beneficiarul real şi identitatea persoanei care acţionează în numele clientului, precum şi informaţii pentru a se stabili că aceasta este autorizată/împuternicită în acest sens.