Ocoalele Romsilva au stocuri de circa 400.000 mc de lemn de foc, disponibile la comercializare către populaţie. Acestea vor fi completate prin recoltările care se vor face în perioada următoare, astfel încât
Peste 1,2 milioane de lei pentru consultanţa IMM-urilor
Agenţia pentru Implementarea Proiectelor şi Programelor pentru Întreprinderi Mici şi Mijlocii a derulat, în anul 2009, nouă programe naţionale cu finanţare din fonduri guvernamentale. La „Programul pentru susţinerea accesului întreprinderilor mici şi mijlocii la servicii de instruire şi consultanţă“ s-au înscris în anul 2009 un număr de 1.034 de solicitanţi, de şase ori mai mare faţă de numărul celor înscrişi în anul 2008. Prin acest program s-a acordat beneficiarilor eligibili un voucher (alocaţia financiară nerambursabilă) reprezentând maximum 75% din valoarea fiecărei cheltuieli eligibile efectuate, în limita sumei totale de 15.000 de lei pentru un beneficiar. Bugetul alocat pentru acest program a fost iniţial de 1,080 milioane de lei, suplimentându-se ulterior cu 10% din valoarea acestuia.



.jpg)