Executivul a adoptat vinerea trecută actul normativ privind reducerea temporară a nivelului accizei pentru motorină. Diminuarea de 11% a accizei la motorina standard, adică de 30 bani/l (sau 36 bani/l cu tot cu
Peste 10.000 de sindicalişti vor protesta, marţi, în Capitală
Cel puţin 10.000 de sindicalişti vor participa marţi, 28 septembrie, la un miting şi un marş de protest în Bucureşti, organizate de Blocul Naţional Sindical (BNS), a declarat, într-o conferinţă de presă, preşedintele BNS, Dumitru Costin.
Vor participa salariaţi din sectorul transporturilor, construcţiilor de maşini, poştă şi telecomunicaţii, din sectorul tipografic, industria de apărare, din instituţii de cultură, sectorul energetic, industria textilă, agricultură, bănci, din sectorul sănătăţii (Ambulanţă şi Casele de Asigurări), din administraţie publică (penitenciare, siguranţă publică, asistenţă socială) şi din sectorul gospodăriei comunale. Coloanele de manifestanţi se vor strânge în Piaţa Victoriei, mitingul fiind prevăzut să înceapă la ora 12.00, urmat de un marş pe traseul Piaţa Victoriei/Guvern -Ministerul Economiei, Comerţului şi Mediului de Afaceri - Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale - Ministerul Administraţiei şi Internelor- Ministerul Sănătăţii - Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale.


