Victoria republicanului Donald Trump la alegerile prezidenţiale americane, continuarea războiului din Orientul Mijlociu sau Jocurile Olimpice de la Paris se numără printre evenimentele care, potrivit unei
Peste 655.000 de datornici la bănci au întârziat plăţile
Românii îi plătesc tot mai greu ratele la bănci. Restanţele de peste 30 de zile ale persoanelor fizice la bănci totalizau 2,7 miliarde de lei (629 milioane de euro), la 30 noiembrie 2009, în creştere cu 5,83% faţă de luna octombrie, iar numărul datornicilor cu întârzieri la plată ajunsese la 655.907 persoane, potrivit datelor publicate de Banca Naţională. În noiembrie 2009, restanţele crescuseră cu 148,61 milioane de lei, de la aproape 2,55 miliarde de lei în octombrie. Cele mai mari restanţe erau înregistrate la creditele în monedă naţională, 1,701 miliarde de lei. Volumul restanţelor la credite în euro ajunsese, la 30 noiembrie, la 860,6 milioane de lei (denominat), în creştere de 3,8 ori în primele 11 luni ale anului trecut, în timp ce restanţele la credite în dolari (denominat) se situau la 10,56 milioane de lei, creştere de 4,3 ori faţă de 31 decembrie 2008.