Guvernul va aproba, printr-o ordonanţă de urgenţă, cel mai probabil astăzi, 30 decembrie, o serie de măsuri fiscal-bugetare care vizează eficientizarea cheltuielilor statului şi scăderea deficitului,
Peştii au pierdut în greutate din cauza schimbărilor climatice
Peştii din apele europene au pierdut jumătate din greutate de-a lungul a câteva decenii, ca urmare a schimbărilor climatice, potrivit unui studiu al institutului francez Cemargref, publicat luni în SUA, scrie NewsIn. Cercetătorii institutului, specializaţi în gestionarea durabilă a apelor şi teritoriului, care au studiat populaţiile de peşti din râurile europene, din Marea Nordului şi Marea Baltică, au evidenţiat că diferite specii de peşti au pierdut în medie 50% din greutate în decursul ultimilor 30 de ani, iar masa totală a peştilor prezenţi în apele europene s-a micşorat cu 60%. Cercetătorii ştiau deja că apele mai calde sunt în general locuite de speciile mai mici de peşti şi că încălzirea apelor a avut efect negativ asupra fluxurilor migratoare şi asupra sistemului tradiţional de reproducere a peştilor. Peştii mici depun mai puţine icre şi devin uşor pradă, inclusiv acţiunii oamenilor. Chiar dacă pescuitul excesiv are un impact important asupra diminuării taliei peştilor, „acesta nu este singurul motiv, temperatura joacă un rol major asupra greutăţii peştilor“.