Turnul medieval de la Hotărani, din comuna Fărcaşele, județul Olt, construit în urmă cu aproximativ 500 de ani pentru a fi punct de veghe, a fost consolidat şi restaurat printr-un proiect finanţat prin PNRR în
Pierderea a 4 milioane de locuitori este o dramă
Una dintre cele mai mari probleme cu care se confruntă România în momentul de faţă este aceea că, în ultimii 22 de ani, a pierdut patru milioane de locuitori, a atras atenţia Călin Georgescu, raportor special al Organizaţiei Naţiunilor Unite (ONU) pentru ţara noastră. "În toată perioada de război, contemporană şi medievală, România nu a pierdut patru milioane de oameni, cum a pierdut în 15 ani prin emigrare. Grav este şi faptul că o mare parte dintre aceştia au fost probabil printre cei în care s-a investit foarte mult, în capacitatea lor intelectuală, în educaţie. Aceasta nu înseamnă altceva decât disoluţia majoră a statului român, fenomen care continuă", a afirmat oficialul ONU la o conferinţă pe teme economice ce a reunit politicieni, bancheri, finanţatori, avocaţi şi firme de consultanţă, antreprenori români şi străini.



.jpg)