Victoria republicanului Donald Trump la alegerile prezidenţiale americane, continuarea războiului din Orientul Mijlociu sau Jocurile Olimpice de la Paris se numără printre evenimentele care, potrivit unei
Piraţii somalezi au capturat un cargou turcesc
Piraţii somalezi au capturat, miercuri, un cargou turcesc ce avea la bord 23 de persoane, în largul coastelor Somaliei, relatează presa din Turcia. Agenţia de presă Anatolia a precizat că nava sub pavilion Horizon-1, al cărei echipaj era format în întregime din cetăţeni turci, se deplasa din Arabia Saudită spre Iordania, având la bord o încărcătură de 33 de mii de tone de sulfură de hidrogen. Potrivit agenţiei, autorităţile maritime de la Istanbul nu au putut să comunice cu vasul şi, cel puţin deocamdată, nu a fost înaintată nici o solicitare de răscumpărare. Din 2008, atacurile şi deturnările de vase străine s-au înmulţit în largul coastelor Somaliei, în golful Aden şi în Oceanul Indian. O fregată turcească se află în zonă de anul trecut, în cadrul forţei internaţionale care îi urmăreşte pe piraţi şi traficanţii de arme somalezi.