Victoria republicanului Donald Trump la alegerile prezidenţiale americane, continuarea războiului din Orientul Mijlociu sau Jocurile Olimpice de la Paris se numără printre evenimentele care, potrivit unei
Plan de stimulare a economiei americane
Preşedintele SUA, Barack Obama, căzut în sondaje la noi minime din cauza ratei ridicate a şomajului, care persistă la peste 9%, a propus Congresului un pachet de reduceri de taxe şi investiţii publice în valoare totală de 447 miliarde de dolari, menit să revigoreze piaţa locurilor de muncă, însă câştigarea voturilor Partidului Republican şi a încrederii populaţiei se anunţă dificilă. Preşedintele a propus extinderea asigurării împotriva şomajului cu 49 miliarde de dolari, modernizarea şcolilor cu 30 miliarde de dolari şi consolidarea infrastructurii prin proiecte în sectorul transporturilor în valoare de 50 miliarde de dolari. Cea mai mare parte a programului reprezintă însă reducerile de taxe de 240 miliarde de dolari, acordate atât angajaţilor, cât şi angajatorilor.