Victoria republicanului Donald Trump la alegerile prezidenţiale americane, continuarea războiului din Orientul Mijlociu sau Jocurile Olimpice de la Paris se numără printre evenimentele care, potrivit unei
Plan european destinat protecţiei copiilor
Un plan european de acţiune de prevenire a maltratării copiilor va fi discutat la Bucureşti în cadrul celei de a 14-a ediţii a Conferinţei Regionale Europene ISPCAN, care va avea loc la Bucureşti, între 27 şi 30 septembrie 2015. Biroul Regional pentru Europa al Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS) estimează 860 de decese pe an la copii sub 15 ani din cauza maltratărilor. Potrivit unui comunicat al Societăţii Internaţionale pentru Prevenirea Abuzului şi Neglijării Copilului (ISPCAN) remis luni Agerpres, relele tratamente aplicate copilului constituie o formă ascunsă de violenţă şi dovezile arată că prevalenţa sa este inacceptabil de mare în Europa.
Comitetul Regional pentru Europa al OMS a adoptat o rezoluţie pentru a pune în aplicare „Investiţia în copii: Planul european de acţiune de prevenire a maltratării copiilor 2015-2020“. Ministerele sănătăţii din 53 de ţări ale regiunii europene au sprijinit planul care prevede reducerea cu 20% a relelor tratamente aplicate copilului, precizează sursa citată, reliefând faptul că, în timp ce 80% din ţările europene au o politică naţională privind protecţia copilului, foarte puţine se concentrează pe prevenire.
Alte teme abordate în cadrul conferinţei vor fi: sisteme şi servicii de protecţie a copilului abuzat şi neglijat în Europa şi în România, siguranţa internetului, migraţia şi minorii neînsoţiţi, violenţa în familie, abuzul în şcoală, parenting, drepturile copilului.