Victoria republicanului Donald Trump la alegerile prezidenţiale americane, continuarea războiului din Orientul Mijlociu sau Jocurile Olimpice de la Paris se numără printre evenimentele care, potrivit unei
Plan pentru ştergerea datoriilor Greciei
Directorul general al Institutului de Finanţe Internaţionale (IIF), americanul Charles Dallara, a negociat cu premierul grec Lucas Papademos şi cu ministrul de Finanţe Evangélos Vénizélos asupra ştergerii unei părţi din datoria privată a Greciei. După o rundă de negocieri "marton", organizată vineri, organizaţia de lobby bancar internaţional IIF, care îi reprezintă pe creditorii privaţi, s-a declarat "optimistă cu privire la finalizarea acestui acord istoric cu Guvernul grec", privind ştergerea sumei de 100 miliarde de euro din datoria Greciei, ce se ridică la peste 350 miliarde de euro. De succesul acestor negocieri depinde un al doilea plan de ajutor al zonei euro pentru Grecia, ţară aflată la marginea falimentului, în valoare de 130 miliarde de euro.