Victoria republicanului Donald Trump la alegerile prezidenţiale americane, continuarea războiului din Orientul Mijlociu sau Jocurile Olimpice de la Paris se numără printre evenimentele care, potrivit unei
Pompierii militari din Bucureşti sărbătoresc 172 de ani de existență ca instituție
Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă București-Ilfov aniversează astăzi, 18 august, împlinirea a 172 de ani de la înființarea primei formațiuni de pompieri militari în Capitală şi ziua instituției.
Cu această ocazie, la sfârşitul săptămânii, vor fi organizate diverse activităţi la care sunt aşteptaţi atât copiii, cât şi adulţii. În ziua de sâmbătă, 20 august, în parcul Carol sunt programate mai multe expoziții de tehnică, ce vor fi organizate şi duminică, 21 august, în parcul Al.I. Cuza, în intervalul orar 17:00-21:00. Tot duminică se va desfăşura și Ziua Porților Deschise în subunitățile de pompieri din București și Ilfov, în intervalul orar 10:00-18:00. La propunerea domnitorului Gheorghe Dimitrie Bibescu, în data de 18 august 1844, a fost înfiinţat serviciul public numit Roata de Pompieri Bucureşti, necesitatea acestuia fiind justificată de incendiile zilnice, care se soldau cu pagube semnificative. În prezent, ISU Bucureşti-Ilfov gestionează aproximativ o treime din numărul total de situaţii de urgenţă înregistrate la nivel naţional.