Ocoalele Romsilva au stocuri de circa 400.000 mc de lemn de foc, disponibile la comercializare către populaţie. Acestea vor fi completate prin recoltările care se vor face în perioada următoare, astfel încât
„Prima Casă“ a fost modificată
La două săptămâni de la demararea programului, Guvernul a schimbat contractul care trebuie semnat de bancheri cu statul. Premierul speră că modificările aduse vor convinge toate băncile să vândă credite ipotecare prin acest program. Şase bănci au refuzat, până acum, să acorde astfel de credite din cauza problemelor legate de garanţii şi ipoteci. „A fost pregătit cadrul legal ca şi cei care au construit locuinţe cu ipotecă să intre în program, nu mai există nicio piedică să-ţi cumperi o locuinţă finalizată, ipotecată sau nu“, a spus premierul. 13 bănci acordă, în prezent, credite ipotecare prin „Prima Casă“. Potrivit Fondului de Garantare, până acum au fost vândute 11 case prin program.



.jpg)