Victoria republicanului Donald Trump la alegerile prezidenţiale americane, continuarea războiului din Orientul Mijlociu sau Jocurile Olimpice de la Paris se numără printre evenimentele care, potrivit unei
Prima farmacie socială din România
La Sângeorgiu de Mureş funcţionează prima farmacie cu statut de întreprindere socială din România, iar pe fondul implicării a peste 20 de parteneri în finanţarea serviciilor a început să fie tot mai accesată de oamenii aflaţi în dificultate. Antreprenorul social Marius Dumitrescu spune că sloganul farmaciei, „Este nevoie de tine pentru a face bine!”, prezintă conceptul în jurul căruia a luat naştere această idee, în sensul că este nevoie de ajutorul oferit de fiecare pentru a ajuta cât mai multe cazuri sociale.
„Pentru început, farmacia socială susţine activităţile de la Căminul pentru Persoane Vârstnice din Târgu Mureş cu care a încheiat un parteneriat în acest sens. Medicamentele necesare rezidenţilor sunt asigurate gratuit de farmacia socială, şi astfel căminul face lunar economii importante. Avem şi voluntari care duc gratuit medicamentele la persoanele cu probleme sociale, la cele care se deplasează greu sau la cei care nu pot ieşi pe caniculă”, a arătat Marius Dumitrescu, citat de Agerpres.
Preţurile în această farmacie sunt, potrivit antreprenorului social, „nici mai mari, nici mai mici decât într-o altă farmacie”, însă cumpărând de acolo, oamenii pot contribui la direcţionarea profitului către proiecte sociale destinate persoanelor aflate în dificultate.
Din luna septembrie, farmacia socială din Sângeorgiu de Mureş va înfiinţa şi un centru autorizat de testare antigen COVID-19 în cadrul căruia pensionarii cu venituri mici vor beneficia de gratuitate.
În 2022 farmacia socială va finanţa distrugerea medicamentelor expirate şi preluate gratuit de la pacienţi, lansarea unei bănci de medicamente în parteneriat cu un ONG, pentru ca oamenii să poată dona medicamentele încă în termen de valabilitate şi care pot fi folosite de persoane în nevoie. (O. N.)