Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×

CAUTĂ ÎN ZIARUL LUMINA




Până la:

Ziarul Lumina Societate Actualitate socială Primăriile încep să primească cereri pentru ajutorul de încălzire

Primăriile încep să primească cereri pentru ajutorul de încălzire

Galerie foto (1) Galerie foto (1) Actualitate socială
Data: 10 Octombrie 2024

Persoanele fizice cu venituri reduse pot beneficia lunar de bani de la stat pentru încălzirea locuinţei şi în următorul sezon rece, în perioada cuprinsă între 1 noiembrie 2024 şi 31 martie 2025. Pentru a primi ajutorul, persoanele interesate trebuie să depună în această perioadă o cerere însoțită de documente privind veniturile familiei la direcția de asistență socială sau la primăria localității de domiciliu. 

Cele mai multe dintre primării încep să primească în această perioadă dosarele solicitanților de ajutor de încălzire și reamintesc regulile de acordare a sprijinului prevăzute de legislație. Astfel, dosarul necesar obținerii ajutorului va conţine cererea tip și o serie de documente doveditoare privind componenţa şi veniturile familiei sau ale persoanei singure cum ar fi: adeverință de venit pe luna septembrie sau o declaraţie pe propria răspundere pentru persoanele fără venit, copia celei mai recente facturi de gaze naturale sau energie electrică, certificat fiscal eliberat de administrația locală din care să rezulte bunurile aflate în proprietate etc.

Faţă de anul trecut, în cazul pensionarilor a intervenit o modificare în privinţa lunii pentru care se solicită dovada venitului, şi anume aceştia vor depune la dosar cuponul de pensie din august, dinainte de eventuala majorare.

Cuantumul ajutoarelor este cuprins între 25 şi 250 de lei pentru încălzirea cu gaze naturale, între 50 şi 500 de lei pentru energie elec­trică şi între 32 şi 320 de lei pentru încălzirea cu lemne. Pe lângă ajutor se acordă un supliment, în sumă fixă, de 10 lei/lună pentru gaze, 20 de lei/lună pentru lemne şi 30 de lei/lună pentru energie electrică sau 70 de lei/lună dacă titularul foloseşte exclusiv energia electrică.

Pot beneficia de sprijin familiile în care veniturile nete lunare pe membru de familie sunt mai mici de 1.386 de lei sau persoanele singure care câştigă mai puțin de 2.053 de lei lunar.

La Botoșani, potrivit primarului Cosmin Andrei, dosarele pentru încălzirea cu energie termică se depun la sediul societăţii Modern Calor, iar pentru gaze naturale, energie electrică şi lemne, la Direcţia de Asistenţă Socială. În sezonul rece trecut, în Botoşani au fost peste 3.600 de beneficiari, pentru care s-au alocat ajutoare de aproximativ 797.300 de lei. 

Cetățenii sectorului 6 București pot depune cererile din data de 23 octombrie fie prin e-mail, la adresa ajutorsocial@dgaspc6.com, fie la sediile Direcției pentru Asis­tența Socială din str. Floare Roșie nr. 7A sau bd. Timișoara nr. 21. În sectorul 1, documentele se primesc din 21 octombrie 2024 la Direcția de Asistență Socială Sector 1, bd. Mareșal Alexandru Averescu nr. 17, corp E.

La Mediaș, cererile se înregistrează în perioada 10 octombrie - 12 noiembrie la Direcţia de Asistenţă Socială sau la sediul primăriei. (C.Z.)