Victoria republicanului Donald Trump la alegerile prezidenţiale americane, continuarea războiului din Orientul Mijlociu sau Jocurile Olimpice de la Paris se numără printre evenimentele care, potrivit unei
Primul preşedinte al Uniunii Europene este belgianul Herman Van Rompuy
Potrivit analiştilor, Herman Van Rompuy este un om cunoscut pentru „abilitatea sa de a nu supăra pe nimeni, mascând însă o puternică determinare“, în timp ce britanica Catherine Ashton, „discretă şi consensuală“, potrivit termenilor BBC, nu are practic experienţă în materie de diplomaţie, „dar este o femeie aptă, care învaţă repede“
Premierul belgian Herman Van Rompuy (foto) a fost desemnat, joi seară, în funcţia de preşedinte al Consiliului European, de către liderii celor 27 de state membre ale UE, reuniţi într-un summit extraordinar la Bruxelles. „Consiliul, alcătuit din şefii de stat şi de guvern din ţările membre UE, l-a denumit pe Herman Van Rompuy ca primul preşedinte al Uniunii Europene şi îl felicităm. Domnul Van Rompuy a adus o perioadă de stabilitate în Belgia după luni de incertitudini“, a remarcat, la finalul reuniunii de joi seară, şeful guvernului britanic, Gordon Brown. Numele premierului belgian fusese cel mai mult vehiculat în presa europeană în ultimele săptămâni. Decisiv s-a dovedit a fi sprijinul Franţei şi al Germaniei, care au văzut în Van Rompuy personajul ideal ce respectă criteriile decise de cele două ţări pentru preşedintele Consiliului European: este membru al dreptei europene (PPE), provine dintr-o ţară mică şi „veche“ membră a UE şi este „omul compromisului“. Pentru funcţia de preşedinte al Consiliului European, care va avea un mandat de 2 ani şi jumătate ce poate fi înnoit o singură dată, s-au mai aflat pe listă premierul luxemburghez Jean-Claude Juncker, fostul preşedinte leton Vaira Vike-Freiberga şi premierul olandez Jan Peter Balkenende. Potrivit analiştilor, Herman Van Rompuy este un om cunoscut pentru „abilitatea sa de a nu supăra pe nimeni, mascând însă o puternică determinare“. Preşedintele UE este un creştin-democrat flamand, în vârstă de 62 de ani, care a fost parlamentar încă din 1988. A devenit premierul Belgiei în decembrie 2008 şi este apreciat pentru capacitatea sa de a realiza compromisuri între diferitele comunităţi lingvistice din această ţară, cea francofonă şi cea flamandă. Van Rompuy este pasionat de literatură, în special de cea franceză şi germană, şi continuă să publice pe blogul său haiku-uri, mici poezii japoneze, în limba olandeză. Van Rompuy va fi la cârma UE pentru doi ani jumătate şi înlocuieşte sistemul actual, în care preşedintele se schimbă o dată la şase luni, ce dădea posibilitatea tuturor ţărilor membre să fie reprezentate la acest nivel. Noul şef al diplomaţiei europene, mai mult economist decât diplomat Catherine Ashton, membră în Partidul Laburist din Marea Britanie, va prelua rolul de şef al diplomaţiei europene de la Javier Solana, însă va avea puteri sporite, deoarece va fi, în acelaşi timp, şi vicepreşedinte al Comisiei Europene. Ashton, în vârstă de 53 de ani, este nou-venită în acest domeniu şi nu este foarte cunoscută în Marea Britanie, însă este foarte apreciată la Bruxelles, unde şi-a făcut un renume de comisar european la Comerţ. „Britanica Catherine Ashton, discretă şi consensuală (potrivit termenilor BBC), nu are practic nici o experienţă în materie de diplomaţie, dar este o femeie aptă, care învaţă repede“, estimează unul dintre colegii săi comisari europeni, citat de cotidianul francez „Le Monde“. Catherine Ashton, născută în Upholland, în nord-estul Angliei, a studiat economia la Universitatea din Londra. Economistă de formaţie, a condus o vreme o societate de caritate a prinţului Charles. În 1999, ea a fost înnobilată la cererea Partidului laburist, atribuindu-i-se titlul de baroană Ashton of Upholland şi a intrat astfel în Camera Lorzilor, fără să fie aleasă. Dna Ashton a fost, succesiv, secretar de stat al Învăţământului, al problemelor constituţionale şi al Justiţiei. Numită în 2007 „Leader of the Lords“ de către premierul Gordon Brown, ea a obţinut adoptarea Tratatului de la Lisabona de Camera superioară a Parlamentului, notează „Le Monde“. Salariul preşedintelui UE: 24 de mii de euro pe lună Salariul lunar al primului preşedinte UE va fi de 24 de mii de euro net, a declarat o sursă din Consiliul UE pentru RIA Novosti. Postul de preşedinte stabil al Consiliului European, mai apropiat de un mediator pentru un compromis între ţări decât de un adevărat preşedinte al Europei, a fost creat prin Tratatul de la Lisabona şi are ca scop să ofere mai multă vizibilitate UE pe scena internaţională.