Victoria republicanului Donald Trump la alegerile prezidenţiale americane, continuarea războiului din Orientul Mijlociu sau Jocurile Olimpice de la Paris se numără printre evenimentele care, potrivit unei
Produsele chinezeşti nu respectă standardele europene de calitate
Produsele chinezeşti stârnesc tot mai multe nemulţumiri pe piaţa europeană, statisticile arătând că sunt pe primul loc în ceea ce priveşte clasamentul celor mai periculoase produse de pe piaţa UE. Calitatea produselor nealimentare este tot mai îndoielnică, însă oamenii le cumpără deoarece preţul lor este mult mai mic faţă de cel al produselor europene. Un raport al Comisiei Europene arată că 60% dintre notificările cu privire la produsele periculoase vizează produsele exportate de China.
Produsele chinezeşti se află pe prima poziţie în clasamentul celor mai periculoase produse nealimentare de pe piaţa UE, relevă raportul anual privind Sistemul de alertă rapidă pentru produse nealimentare periculoase al UE (RAPEX) pentru anul 2009, prezentat joi de CE. Astfel, din cele 1.993 de notificări înregistrate anul trecut cu privire la produse periculoase pe piaţa europeană, 60% vizează produse exportate de China, majoritatea fiind jucării, îmbrăcăminte, încălţăminte şi textile. Numărul produselor de consum periculoase notificate prin RAPEX a crescut cu 7% în 2009 faţă de 2008, ajungând la 1993 de notificări. Numărul total de notificări transmise prin intermediul sistemului RAPEX a crescut treptat din 2004 (când directiva privind siguranţa generală a produselor a fost transpusă în legislaţia naţională a statelor membre). În acest al şaselea an de existenţă a sistemului RAPEX, numărul de notificari a sporit de peste patru ori, de la 468 (în 2004) la 1993 (în 2009). Jucăriile (472 de notificări), îmbrăcămintea şi textilele (395 de notificări) şi autovehiculele (146 de notificări) au reprezentat 60% din toate notificările din anul 2009 referitoare la produse care prezintă un risc major. Aparatele electrice (138 de notificări) au devenit cea de-a patra categorie de produse cel mai frecvent notificate. Factorii care au dus la creşterea numărului de notificări Creşterea numărului de notificări RAPEX şi consolidarea capacităţii sistemului constituie rezultatul următorilor factori: - o aplicare mai eficientă a cerinţelor privind siguranţa produselor de către autorităţile naţionale; - o utilizare mai eficientă a resurselor; - o mai bună cunoaştere a propriilor obligaţii de către întreprinderi; - consolidarea cooperării cu ţări terţe; - activităţi de creare a unor reţele şi de formare profesională, desfăşurate în statele membre şi coordonate de Comisia Europeană. În ce priveşte sursa produselor, raportul arată că s-a manifestat o scădere a numărului de notificări care nu conţineau informaţii în legătură cu ţara de origine a produsului notificat. Documentul mai menţionează faptul că întreprinderile europene îşi asumă responsabilităţile în domeniul siguranţei produselor de consum cu o mai mare seriozitate şi îşi retrag mai rapid de pe piaţă produsele nesigure. "Acest raport reprezintă controlul nostru anual al situaţiei în domeniul siguranţei produselor de pe piaţa UE, destinate cetăţenilor din UE. Siguranţa are o importanţă deosebită pentru fiecare stat membru, iar în ultimii şase ani RAPEX a devenit un exemplu al eficienţei cooperării UE în acest domeniu", a spus comisarul european responsabil pentru sănătate şi consumatori, John Dalli. Toate ţările din UE au participat la sistemul RAPEX prin detectarea şi notificarea de noi produse periculoase şi prin asigurarea unor acţiuni de monitorizare adecvate în urma informaţiilor primite. Jumătate dintre ţările membre şi-au intensificat ulterior activităţile în cadrul sistemului şi au notificat mai multe produse periculoase decât în 2008. Ţările care au trimis cele mai multe notificări au fost Spania (220 notificări), Germania (187), Grecia (154), Bulgaria (122) şi Ungaria (119). Notificările trimise de aceste 5 ţări reprezintă 47% din totalul notificărilor cu privire la produse ce prezintă un risc major, transmise prin intermediul sistemului RAPEX. România nu a trimis nici o notificare de acest fel, potrivit raportului prezentat joi de CE. În 2009, autorităţile responsabile cu monitorizarea pieţei din 131 ţări au realizat o verificare specifică a siguranţei jucăriilor. Au fost inspectate peste 14.000 de produse, pentru a verifica respectarea legislaţiei relevante privind siguranţa. Inspecţiile au avut loc în special la sediile importatorilor şi ale vânzătorilor cu amănuntul, autorităţile vamale verificând 160 de transporturi de jucării importate.