Victoria republicanului Donald Trump la alegerile prezidenţiale americane, continuarea războiului din Orientul Mijlociu sau Jocurile Olimpice de la Paris se numără printre evenimentele care, potrivit unei
Profesorii nu vor mai trece de luni note în catalog
Cadrele didactice, membre ale celor trei sindicate din învăţământ (Federaţia Spiru Haret, Federaţia Sindicatelor Libere din Învăţământ, Federaţia Educaţiei Naţionale), nu vor mai trece de luni note şi nici calificative în cataloage, în semn de protest faţă de legea salarizării, potrivit recomandărilor liderilor sindicali.
Această recomandare a fost făcută pentru sindicaliştii din toată ţara, inclusiv Bucureşti, a declarat duminică secretarul general al Federaţiei Sindicatelor Libere din Învăţământ Liviu Pop. Totodată, sindicaliştii au decis, la sfârşitul săptămânii trecute, că activităţile de instruire şi predare în şcoli vor înceta în data de 22 aprilie, această zi fiind una de protest naţional, iar pe 25 martie să nu se vor mai defăşoare activităţi didactice de predare, întrucât în toate unităţile şcolare din ţară se va dezbate proiectul legii educaţiei naţionale.