Victoria republicanului Donald Trump la alegerile prezidenţiale americane, continuarea războiului din Orientul Mijlociu sau Jocurile Olimpice de la Paris se numără printre evenimentele care, potrivit unei
Programe de sprijin pentru tinerii antreprenori
În această lună se pot depune cereri de finanţare în cadrul a trei programe adresate tinerilor întreprinzători, pentru stimularea înfiinţării şi dezvoltării microîntreprinderilor şi pentru dezvoltarea culturii antreprenoriale în rândul femeilor.
Tinerii întreprinzători vor putea depune, începând din 10 martie, cereri pentru a beneficia de finanţare nerambursabilă de până la 10 mii de euro, în cadrul programului derulat de Departamentul pentru IMM-uri, mediul de afaceri şi turism pentru stimularea înfiinţării şi dezvoltării microîntreprinderilor. Debutanţii în afaceri, cu vârsta de până la 35 de ani, pot să depună cererile online, începând cu data de 10 martie, ora 10:00, până la epuizarea bugetului, în valoare de 21 milioane de lei.
Prin intermediul acestui program, tinerii pot beneficia de alocaţii financiare nerambursabile reprezentând cel mult 50%, dar nu mai mult de 10 mii de euro, din valoarea totală a cheltuielilor eligibile aferente planului de afaceri, pentru care fac dovada surselor de cofinanţare.
De asemenea, Fondul Naţional de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderi Mici şi Mijlocii va garanta pentru creditele contractate de firmele înfiinţate de tineri în vederea realizării planurilor de afaceri acceptate în program, cu până la cel mult 80% din valoarea creditului solicitat şi în limita sumei de 80 de mii de euro sau echivalentul în lei.
Tot la 10 martie va fi deschisă înscrierea online pentru programul pentru dezvoltarea culturii antreprenoriale în rândul femeilor manager din sectorul IMM-urilor, înscrierile derulându-se până pe 16 martie, ora 20:00.
Programul finanţează implementarea celor mai bune planuri de afaceri depuse de femeile antreprenor, valoarea alocaţiei financiare nerambursabile fiind de maximum 90% din valoarea totală a cheltuielilor eligibile efectuate (exclusiv TVA) şi nu poate depăşi suma de 41.500 lei/beneficiar.
O săptămână mai târziu, la 17 martie, este programată deschiderea înscrierilor pentru programul Start, care are în vedere facilitarea accesului la finanţare a tinerilor întreprinzători. În cadrul acestui program, cererile pot fi depuse până pe 26 martie, ora 20:00. Bugetul alocat programului pentru anul bugetar 2014 este de 13 milioane de lei, iar prin implementarea acestuia se estimează acordarea de finanţare nerambursabilă unui număr de minimum 130 de beneficiari.
Prin programul Start se finanţează implementarea planurilor de afaceri, prin acordarea de finanţări nerambursabile de maximum 80% din valoarea cheltuielilor eligibile aferente proiectului, dar nu mai mult de 100 de mii de lei/beneficiar. Întreprinzătorii mici şi mijlocii care vor să obţină finanţare pentru dezvoltarea şi modernizarea activităţilor de comercializare a produselor şi serviciilor de piaţă vor putea depune cererile în perioada 24 aprilie - 3 mai. Bugetul alocat programului este de 18 milioane de lei şi va fi utilizat pentru acordarea de alocaţii financiare neramursabile pentru minimum 225 de beneficiari. (Bogdan Cronţ)