Trei spoturi de promovare turistică a României, realizate în colaborare cu producătorul britanic Charlie Ottley, sunt difuzate pe BBC World News, în perioada 1-29 noiembrie 2026. În total sunt programate 20 de
Programe regionalizate pentru fondurile europene
Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene a organizat o întâlnire cu agenţiile de dezvoltare regională şi organizaţiile autorităţilor locale pe tema descentralizării Programelor Operaţionale Regionale. „Fondurile europene se regionalizează primele şi este un experiment pe care ar trebui să îl urmeze şi restul administraţiei”, a declarat ministrul Cristian Ghinea, citat de Agerpres. Astfel, pentru fondurile structurale 2021-2027, ar urma să existe opt Programe Operaţionale Regionale, pe fiecare dintre cele opt regiuni de dezvoltare, în locul unuia singur pentru toate. (C. Z.)



.jpg)