Victoria republicanului Donald Trump la alegerile prezidenţiale americane, continuarea războiului din Orientul Mijlociu sau Jocurile Olimpice de la Paris se numără printre evenimentele care, potrivit unei
Programul „Rabla“ merge „destul de prost“
Ministrul Mediului, Nicolae Nemirschi, a susţinut ieri, într-o conferinţă de presă, că Programul „Rabla“ merge „destul de prost“, din cauza unor oficiali „care vorbesc fără să ştie“, însă a precizat că va avea o imagine clară despre funcţionarea acestuia luni, după ce va primi date concrete. „Nu vă pot spune mare lucru acum, pentru că nu am date, nu am cifre, şi nu aş vrea să vorbesc fără să cunosc clar lucrurile. Luni voi primi de la Administraţia Fondului de Mediu o statistică a contractărilor şi abia atunci voi putea să dau detaliile pe care mi le solicitaţi“, le-a spus Nemirschi jurnaliştilor care l-au întrebat despre mersul programului de înlocuire a parcului auto naţional, cunoscut sub numele de Programul „Rabla“.
Întrebat despre declaraţiile sale referitoare la o eventuală creştere a primei de casare, în cazul în care, în prima fază a programului pentru 2009, rezultatele sunt dezastruoase, Nemirschi a răspuns: „Să fim bine înţeleşi: prima de casare nu va ajunge la 2.500 de euro. Dacă s-ar întâmpla asta, scopul programului nu ar mai fi atins“, a afirmat ministrul Nemirschi. Mărcile Dacia, Renault-Nissan, Hyundai, Opel şi Chevrolet au primit cele mai mari cote în prima etapă a Programului „Rabla“, respectiv 1.731 de unităţi fiecare.