Victoria republicanului Donald Trump la alegerile prezidenţiale americane, continuarea războiului din Orientul Mijlociu sau Jocurile Olimpice de la Paris se numără printre evenimentele care, potrivit unei
Protecţia mediului va genera un număr mare de locuri de muncă
Miliardarul mexican Carlos Slim, cel de-al treilea din lume după mărimea averii, a lansat, potrivit NewsIn, un proiect de mediu de 100 de milioane de dolari pe care îl finanţează în proporţie de 50%, marcând cea mai puternică investiţie realizată în Mexic, în acest sector, informează AFP. „Cred că protecţia mediului va fi unul dintre cele mai mari sectoare care pe viitor vor genera noi locuri de muncă“, a declarat Slim înaintea Zilei Internaţionale a Mediului, iniţiată de ONU, care va avea loc anul acesta în Mexic. Miliardarul este unul dintre partenerii acestui proiect, împreună cu organizaţia internaţională Fondul Mondial pentru Natură (WWF) şi guvernul mexican. „Chiar dacă e criză, chiar dacă nu, protecţia mediului şi reducerea riscurilor este preferabilă inactivităţii“, a mai spus Slim. Noul proiect, care are ca obiectiv menţinerea biodiversităţii şi dezvoltării durabile, implică 30% din teritoriul Mexicului, şi anume deşerturile din nord, din apropierea graniţei cu SUA, plajele din coasta Caraibelor şi pădurile din estul ţării, a declarat ministrul mexican al Mediului, Juan Rafael Elvira Quesada. Criza economică mondială a deschis uşa unor schimbări ale practicilor şi obiceiurilor, a mai spus Slim.