Necesitatea înfiinţării la nivel naţional a unei structuri specializate în intervenţii în situaţii de criză epidemiologică, microciparea animalelor din ferme şi modificarea legislaţiei, astfel încât să
Protest al agricultorilor vrânceni
Aproximativ 40 de locuitori ai comunei vrâncene Slobozia Bradului au încercat să blocheze, vineri, drumul E85, fiind nemulţumiţi de preţul mic de vânzare al strugurilor. La faţa locului s-au deplasat 30 de jandarmi şi circa 20 de poliţişti, protestul încheindu-se după aproximativ o oră şi 30 de minute, timp în care protestatarii au traversat de câteva ori drumul E85, blocând practic circulaţia autovehiculelor în acea zonă. „Jandarmii doar au supravegheat zona, nu a fost nevoie de intervenţia noastră. S-a asigurat atât supravegherea zonei în care au avut loc protestele, dar şi în alte puncte de pe drumul E85. Nu au fost incidente care să necesite intervenţia jandarmilor. Protestul s-a încheiat în jurul orelor 10:30“, a afirmat Sorin Hunea, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Judeţean de Jandarmi.