Necesitatea înfiinţării la nivel naţional a unei structuri specializate în intervenţii în situaţii de criză epidemiologică, microciparea animalelor din ferme şi modificarea legislaţiei, astfel încât să
Protest spontan al angajaţilor CFR
Şase trenuri au fost blocate, ieri-dimineaţă, cinci în gara din Iaşi şi unul în gara Podul Iloaiei, în urma unui protest spontan al angajaţilor CFR, nemulţumiţi că nu şi-au primit salariile pe luna august. Pe lângă trenurile personale de pe rutele Iaşi-Paşcani şi Iaşi-Bârlad şi trenul accelerat pe relaţia Iaşi-Galaţi, au fost blocate în Gara Iaşi şi trenurile personale Iaşi-Paşcani şi Iaşi-Dorohoi. De asemenea, trenul accelerat Timişoara-Iaşi a fost blocat în apropiere de Iaşi, în gara Podul Iloaiei, tot din cauza protestului angajaţilor CFR Iaşi. Garnitura ajunsese la Podul Iloaiei cu o întârziere de 150 de minute, din cauza accidentului feroviar produs luni după-amiază în judeţul Cluj. Liderii sindicali din cadrul CFR Iaşi susţin că nu sunt implicaţi în organizarea acestui protest, fiind vorba de o acţiune spontană a salariaţilor. Mai multe sute de călători, în principal navetişti, au fost nevoiţi să apeleze la alte mijloace de transport pentru a ajunge la muncă. Directorul CFR Infrastructură Iaşi, Sorin Flutur, a declarat că angajaţii regionalei CFR care au declanşat protestul spontan au refuzat dialogul şi că acţiunea lor nu face decât să întârzie trenurile. La rândul său, subsecretarul de stat în Ministerul Transporturilor, Constantin Axinia, a declarat că vor fi desfăcute contractele de muncă ale angajaţilor de la Regionala CFR Iaşi care au organizat protestul spontan.