Victoria republicanului Donald Trump la alegerile prezidenţiale americane, continuarea războiului din Orientul Mijlociu sau Jocurile Olimpice de la Paris se numără printre evenimentele care, potrivit unei
PSD are un nou preşedinte
Victor Ponta a câştigat preşedinţia Partidului Social Democrat, după ce a obţinut 856 de voturi ale delegaţilor prezenţi la Congresul Extraordinar al PSD, organizat sâmbătă, în timp ce Mircea Geoană a primit 781 de voturi, conform anunţului oficial al Comisiei de numărare.
Noul preşedinte al social-democraţilor a declarat, în discursul de învestire susţinut ieri-dimineaţă, că doreşte păstrarea unităţii partidului şi „o tranziţie corectă şi unită“ de putere între mandatul său şi cel pe care l-a deţinut Mircea Geoană. „În mod sigur, îmi doresc să păstrăm unitatea partidului“, a subliniat Ponta, aluzie la posibilitatea vehiculată în ultimele zile de „rupere“ a PSD, în urma congresului de sâmbătă. Din echipa noului preşedinte al PSD vor face parte Liviu Dragnea, reales, sâmbătă, secretar general, şi vicepreşedinţii Ecaterina Andronescu, Marian Vanghelie, Constantin Niţă, Ioan Toma, Marian Oprişan, Adrian Severin, Dan Nica, Gheorghe Nichita, Titus Corlăţean, Rodica Nassar, Ion Prioteasa, Robert Negoiţă, Ioan Câlea, Ioan Chelaru, Valeriu Zgonea. Fostul preşedinte al social-democraţilor, Mircea Geoană, a afirmat, ieri-dimineaţă, că rezultatul votului privind alegerile de la Congres demonstrează că „a plătit la mustaţă“ pierderea alegerilor prezidenţiale din 6 decembrie.