Victoria republicanului Donald Trump la alegerile prezidenţiale americane, continuarea războiului din Orientul Mijlociu sau Jocurile Olimpice de la Paris se numără printre evenimentele care, potrivit unei
Rata şomajului va scădea la 8% în 2011, estimează CNP
Rata şomajului va scădea anul viitor la opt la sută, faţă de 8,5 la sută - nivelul estimat pentru 2010, iar numărul şomerilor va ajunge la 720.000, comparativ cu 760.000 în acest an sau 709.400 în 2009, potrivit prognozei preliminare de toamnă a Comisiei Naţionale de Prognoză (CNP).
Rata şomajului, calculată după metodologia Biroului Internaţional al Muncii (BIM), este estimată pentru 2010 la 7,8 la sută faţă de 6,9 la sută în 2009, iar numărul de şomeri BIM (calculat prin ancheta statistică AMIGO) se va cifra la 771.000 comparativ cu 681.000 în 2009. Numărul mediu de salariaţi în 2010 se ridică la 6,11 milioane, în scădere cu 1,7 la sută faţă de 2009 (6,213 milioane persoane), iar câştigul salarial mediu net în 2010 va fi de 1.393 lei, în creştere cu 2,4 la sută faţă de anul trecut. Potrivit CNP, în 2011, rata şomajului BIM va fi 7,6 la sută, numărul de şomeri BIM va fi 755.000, numărul mediu de salariaţi va creşte cu 0,4 la sută, la 6,135 milioane persoane, iar câştigul salarial mediu net va fi de 1.472 lei, în creştere cu 5,7 la sută.