Ajunsă la cea de-a 25-a ediţie, „Parada Clătitelor” de la Moneasa, judeţul Arad, se va desfăşura pentru prima dată timp de trei zile, între 24 și 26 iulie 2026, iar toate cele peste 1.000 de locuri de
Reacții negative la o nouă plafonare a prețurilor
Asociaţia Marilor Reţele Comerciale din România respinge categoric plafonarea aplicată tuturor produselor alimentare, idee avansată recent de ministrul Florin Barbu, întrucât măsurile de acest gen creează dezechilibre majore pe întregul lanţ alimentar, susţin reprezentanţii asociaţiei. La fel, Federația Romalimenta, a patronatelor din industria alimentară, consideră că o astfel de intervenţie a statului ar trebui „să aibă un caracter excepţional şi limitat în timp şi ca arie, ceea ce nu este cazul acum: ce s-a dorit pentru trei luni a ajuns deja la un an şi jumătate, iar de la 14 produse ajungem la toate, fără nici un termen”. (C. Z.)



.jpg)