Victoria republicanului Donald Trump la alegerile prezidenţiale americane, continuarea războiului din Orientul Mijlociu sau Jocurile Olimpice de la Paris se numără printre evenimentele care, potrivit unei
Recomandări de la medicii veterinari privind achiziţia şi sacrificarea porcilor
Autoritatea Naţională Sanitar-Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA) recomandă, în perioada premergătoare sărbătorilor de iarnă, crescătorilor de animale şi consumatorilor să evite situaţiile care ar putea pune în pericol sănătatea oamenilor şi a animalelor. Astfel, autoritatea informează, potrivit Agerpres, că sunt permise comercializarea porcilor vii şi mişcarea lor spre abatoare doar însoţiţi de certificatele de sănătate. Sacrificarea porcilor şi comercializarea cărnii sunt interzise în târgurile de animale şi în vecinătatea acestora, acestea fiind permise în târgurile autorizate sanitar-veterinar şi supravegheate de un medic veterinar. Chiar şi pentru porcii crescuţi în gospodării se recomandă analiza cărnii; în cazul în care se constată că animalul este bolnav de trichineloză, crescătorul va fi despăgubit de stat la valoarea de piaţă a animalului şi se va evita, astfel, transmiterea bolii la om, care poate avea consecinţe destul de grave asupra organismului.