Victoria republicanului Donald Trump la alegerile prezidenţiale americane, continuarea războiului din Orientul Mijlociu sau Jocurile Olimpice de la Paris se numără printre evenimentele care, potrivit unei
Reconstrucţia oraşului L’Aquila va dura 15 ani
▲ Reconstrucţia oraşului italian L’Aquila, afectat de un cutremur devastator în luna aprilie a acestui an, se va întinde pe durata a cel puţin 15 ani şi va costa miliarde de euro, după ce aproximativ 1.900 de clădiri de patrimoniu, publice sau private, au fost distruse în timpul seismului ▲
Declaraţia îi aparţine lui Maurizio Capri, membru al Consiliului Local din oraşul italian L’Aquila, care a participat sâmbătă, la Bistriţa, la o conferinţă a oraşelor partenere din Italia, Germania, Polonia şi România, în care s-au dezbătut probleme de patrimoniu. În cadrul conferinţei, oficialul italian a prezentat o situaţie a clădirilor de patrimoniu afectate de cutremur, costurile refacerii în fiecare caz şi durata de execuţie estimată. „Sunt 1.900 de clădiri de patrimoniu, publice sau private, distruse de cutremurul din 6 aprilie 2009. Deocamdată, este imposibil să se facă o estimare clară a pagubelor, dar acestea se ridică, cu siguranţă, la câteva miliarde de euro“, a declarat Maurizio Capri. Oficialul italian a dat câteva exemple, printre care şi al Catedralei „San Massimo e San Giorgio“, monument de patrimoniu construit în 1297, pentru refacerea căreia ar fi nevoie de 14 mi-lioane de euro, iar în eventualitatea în care ar exista aceşti bani, lucrările s-ar întinde pe cinci-şase ani. O altă clădire afectată de puternicul seism din aprilie este Biblioteca Provincială, un monument din 1817, amenajat într-o fostă mănăstire franciscană construită în 1477. „Pentru restaurarea bibliotecii sunt necesare 25 de milioane de euro, iar durata estimată pentru refacere este de zece ani“, a spus Maurizio Capri. De asemenea, Palatul Nobililor, construit în 1604, a fost grav afectat, costul refacerii ridicându-se la aproximativ 900 de mii de euro, iar durata la şase ani. Mulţi bani, răbdare şi specialişti foarte buni Potrivit consilierului local italian, alte clădiri afectate de cutremur au fost Teatrul, Universitatea din L’ Aquila sau Palatul Quinzi. Acesta din urmă, edificat în 1715, are nevoie de 3,5 milioane de euro şi ar putea fi refăcut într-un an. În schimb, Biserica Collemagio, construită în 1283, unde a fost încoronat papa Celestino al V-lea, a fost mult mai puternic afectată, refacerea fiind estimată la 16 milioane de euro, pe o durată de timp de cinci ani. „Este foarte greu să refacem toate aceste clădiri, care au aparţinut unor epoci culturale diferite. În primul rând, e nevoie de specialişti foarte buni, dar şi de bani. Sumele sunt enorme. Sperăm în sprijinul declarat al statului italian şi al Uniunii Europene. Reconstrucţia va fi grea şi va necesita cel puţin 15 ani“, a spus oficialul italian. Consilierul local Maurizio Capri a reprezentat autorităţile din L’Aquila la ediţia din acest an a Zilelor Oraşului Bistriţa, deoarece oraşul italian este înfrăţit cu municipiul Bistriţa. În cadrul acestui eveniment, care marchează 745 de ani de la prima atestare documentară a oraşului, a fost programat şi un simpozion despre patrimoniu al oraşelor partenere: Zielona-Gora (Polonia), Herzogenrath (Germania), L’Aquila (Italia) şi Bistriţa.