Ocoalele Romsilva au stocuri de circa 400.000 mc de lemn de foc, disponibile la comercializare către populaţie. Acestea vor fi completate prin recoltările care se vor face în perioada următoare, astfel încât
Regizorul Vasile Manta a plecat dintre noi
Regizorul Vasile Manta, nume de primă mărime al Teatrului Național Radiofonic, a încetat din viață joi, 15 martie. Născut în 31 decembrie 1949 la București, Vasile Manta a urmat cursurile Liceului „Nicolae Bălcescu” (Colegiul „Sfântul Sava”) din București, absolvind apoi Institutul Politehnic Bucureşti, Facultatea de Electrotehnică. Conform site-ului Radio România, a păşit în Radio la vârsta de 9 ani printr-o întâmplare care a avut rol esenţial în viaţa lui. Așa a început colaborarea ca actor la emisiunile pentru copii și tineret. În paralel, între 1963–1967, a jucat diverse roluri pe scenele Teatrului Naţional și Bulandra din Bucureşti. Din 1981 a fost regizorul tehnic al redacției de Teatru al Radiodifuziunii Române. A regizat peste 3.800 de piese radiofonice în toate genurile, multe dintre ele aflându-se în Fonoteca de Aur. A fost membru UNITER şi al Uniunii Cineaştilor din România. Înmormântarea are loc sâmbătă, 17 martie 2018, ora 13.00, la Cimitirul Chitila.



.jpg)