Camera Deputaţilor, ca for decizional, a adoptat, zilele trecute, o propunere legislativă mult așteptată de fermieri. Actul normativ modifică Legea nr. 287/2009 privind Codul civil în sensul instituirii duratei are
Restanțele la credite, în scădere
Valoarea totală a creditelor restante în lei ale populaţiei şi firmelor s‑a cifrat, în noiembrie 2019, la 4,7 miliarde de lei, în scădere cu 2,6% faţă de suma raportată în octombrie 2019, în timp ce restanţele la creditele în valută au coborât cu 6,5%, la 2,17 miliarde de lei (echivalent), conform datelor Băncii Naţionale a României.
Totalul creditelor în lei atingea, în noiembrie, 180,771 miliarde de lei (cu 0,66% peste valoarea din luna precedentă), din care 68,622 miliarde de lei erau sume contractate de agenţii economici şi 108,163 miliarde de lei împrumuturi luate de populaţie.
Creditele în valută totalizau aproximativ 90,202 miliarde echivalent lei în noiembrie 2019 (cu 0,78% mai puţin faţă de octombrie 2019), din care 50,696 miliarde de lei împrumuturi contractate de agenţii economici şi 34,765 miliarde de lei credite luate de populaţie.Bucureştenii aveau, la finele lunii noiembrie, credite în lei restante în sumă de 1,867 miliarde de lei şi în valută de 935,9 milioane de lei (echivalent). Totalul creditelor în lei contractate în Capitală se cifra la 63,83 miliarde de lei, iar al celor în valută la 44,965 miliarde de lei.