Victoria republicanului Donald Trump la alegerile prezidenţiale americane, continuarea războiului din Orientul Mijlociu sau Jocurile Olimpice de la Paris se numără printre evenimentele care, potrivit unei
Restituirea taxei auto se va face în cinci ani
Sumele care trebuie restituite de stat, conform hotărârilor judecătoreşti, reprezentând valoarea taxei auto, dobânda aferentă, cheltuielile de judecată şi alte sume, devenite executorii până la 31 decembrie 2015, vor fi plătite într-un interval de cinci ani, cu plata anuală a doar 20% din valoare. Modalitatea de plată a fost stabilită de Guvern prin ordonanţă de urgenţă. „Plata sumelor prevăzute prin hotărâri judecătoreşti având ca obiect restituirea taxei pe poluare pentru autovehicule şi a taxei pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, dobânzile calculate până la data plăţii integrale şi cheltuielile de judecată, precum şi alte sume stabilite de instanţele judecătoreşti, devenite executorii până la data de 31 decembrie 2015, se va realiza pe parcursul a 5 ani calendaristici, prin plata în fiecare an a 20% din valoarea acestora“, se arată în decizia Guvernului.
În cursul acestui termen, orice procedură de executare silită se suspendă de drept, sumele de plată vor fi actualizate cu inflaţia, iar graficul de plată a tranşelor anuale va fi stabilit de autorităţi, mai precizează hotărârea. (Bogdan Cronţ)