În Uniunea Europeană au fost produse, anul trecut, 9,7 milioane de biciclete, un declin de 24% comparativ cu 2022 (12,7 milioane), arată datele publicate de Oficiul european pentru Statistică (Eurostat). Cei mai
Rezerva alimentară mondială, în pericol
Rezervele constituite din cele mai importante cereale vor înregistra al treilea an de declin din cauza secetei care afectează trei continente, majorând costurile importurilor de alimente, estimate deja de Organizaţia Naţiunilor Unite (ONU) la nivelul record de 1.240 miliarde de dolari.
Stocurile combinate de porumb, grâu, soia şi orez vor coborî cu 1,8%, la minimul a patru ani, înaintea recoltei din 2013, potrivit Departamentului Agriculturii din SUA, citat de Bloomberg. Recoltele din SUA, cel mai mare exportator, se află în cea mai dificilă situaţie începând din 1988, în timp ce valurile de căldură intensă distrug culturile în Europa, iar precipitaţiile din sezonul musonic sunt în India cu 20% sub nivelul normal. Amploarea impactului negativ a condus la preţuri-record la porumb şi soia, în timp ce grâul a urcat la maximul a patru ani. Pentru investitori, cerealele sunt materiile prime cu cea mai bună evoluţie în acest an, iar Goldman Sachs Group, Macquarie Group şi Credit Suisse Group afirmă că trendul va continua. Un indice al preţurilor pentru 55 de alimente a crescut cu 6,2% în iulie, cel mai mare avans lunar începând din noiembrie 2009, a anunţat, joi, Agenţia pentru Alimente şi Agricultură a ONU. În urmă cu mai puţin de doi ani, creşterea rapidă a preţurilor la alimente a împins 44 de milioane de oameni în sărăcie extremă şi a contribuit la revoltele din Africa de Nord şi Orientul Mijlociu. "Oamenii credeau că până la sfârşitul anului vom înota în porumb. Apoi au lovit lunile iunie şi iulie, după care situaţia a mers tot mai prost", a afirmat Kelly Wiesbrock, manager la fondul de hedging Harvest Capital Strategies din San Francisco. Preţul grâului a urcat cu 41% în acest an, la 9,18 dolari pe buşel (1 buşel - 27 kilograme) pe bursa din Chicago. Soia s-a apreciat cu 32%, la 15,89 dolari/buşel (27,2 kg), iar porumbul, cu 27%, la 8,23 dolari/buşel (1 buşel - 25,4 kilograme). Porumbul a atins pe parcursul zilei un nivel record de 8,265 dolari pe buşel. Seceta înregistrată în SUA în iunie a fost cea mai extinsă începând din 1956, iar ultimele 12 luni, cele mai călduroase înregistrate vreodată. În timp ce Departamentul pentru Agricultură anticipa o recoltă record în iunie, estimarea a fost redusă în iulie cu 12%, cea mai importantă revizuire negativă începând din anii '90. SUA se aşteaptă în continuare la o recoltă ridicată de porumb, de 329,45 tone, a treia cea mai mare din istoria Statelor Unite, în timp ce Canada, al treilea mare exportator mondial de grâu, a anticipat în iulie o recoltă în urcare cu peste 4%. Preţurile alimentelor la nivel mondial, măsurate de ONU, se află, încă, cu 10% sub nivelul record înregistrat în februarie 2011.