Victoria republicanului Donald Trump la alegerile prezidenţiale americane, continuarea războiului din Orientul Mijlociu sau Jocurile Olimpice de la Paris se numără printre evenimentele care, potrivit unei
România încă nu are o strategie agricolă
"Avem o mie şi una de probleme nerezolvate în agricultură, totul decurge haotic şi la voia întâmplării", a declarat preşedintele Ligii Asociaţiilor Producătorilor Agricoli.
România nu a reuşit în 20 de ani să întocmească o strategie agricolă nici măcar pentru un an de zile, a declarat ieri preşedintele Ligii Asociaţiilor Producătorilor Agricoli din România (LAPAR), Laurenţiu Baciu, la o conferinţă privind oportunităţile de finanţare a agriculturii româneşti. "În România nu s-a reuşit, în 20 de ani, întocmirea unei strategii agricole, nici măcar pentru un an de zile, un lucru vital pentru acest sector al economiei. Avem încă o mie şi una de probleme nerezolvate în agricultură, totul decurge haotic şi la voia întâmplării. Din păcate, apar hotărâri de guvern şi legi peste noapte, care nu au nici o legătură cu realitatea", a susţinut Laurenţiu Baciu. Subvenţiile pentru producătorii români, cele mai mici din UE Preşedintele Ligii Asociaţiilor Producătorilor Agricoli a mai spus că subvenţiile acordate producătorilor români sunt, la ora actuală, cele mai mici din Europa. "APIA se laudă cu subvenţiile acordate producătorilor români, care sunt, deocamdată, cele mai mici din Europa. Pe lângă faptul că sunt foarte mici, vin şi cu mare întârziere. La jumătatea anului nu avem toţi banii şi, pe deasupra, subvenţiile naţionale mai vin şi tăiate. Toţi sunt de acord cu potenţialul agricol al României, dar nu şi cu rolul agriculturii în economia naţională atunci când stabilesc bugetul", a subliniat preşedintele Ligii Asociaţiilor Producătorilor Agricoli, cerând autorităţilor responsabile "o strategie pentru fermele mari şi una pentru fermele mici". "Într-o strategie pentru fermele mari, acestea ar trebui sprijinite pentru dezvoltare şi inovaţie, pentru mărirea capacităţii de dezvoltare, ca să poată sta la masa negocierilor cu ceilalţi exportatori. În strategia pentru cei mici, aceştia ar trebui încurajaţi să se asocieze, să facă grupuri de producători să-şi vândă marfa şi o parte din valoarea adăugată să le rămână lor", a spus Laurenţiu Baciu. Politica Agricolă Comună 2014-2020 şi strategia de dezvoltare a agriculturii româneşti pe termen mediu şi lung se află printre subiectele analizate în cea de-a doua ediţie a "Romanian Agribusiness Conference", organizată de Medien Conferences.