Victoria republicanului Donald Trump la alegerile prezidenţiale americane, continuarea războiului din Orientul Mijlociu sau Jocurile Olimpice de la Paris se numără printre evenimentele care, potrivit unei
România, pe lista ţărilor cu risc ridicat de dezastru natural
ONU a dat publicităţii luni, la Geneva, o listă cu 200 de ţări şi teritorii care se situează la polii riscului de producere a unor dezastre naturale, de la cel mai ridicat, până la aproape nul, relatează Reuters. Conform Strategiei Internaţionale a Naţiunilor Unite pentru Reducerea Dezastrelor (UNISDR), ţările cu cel mai mare risc de mortalitate, respectiv de categorie 9, sunt Bangladesh, China, Columbia, India, Indonezia şi Myanmar. România se numără printre statele cu un risc „foarte ridicat de producere a unor dezastre naturale“, alături de Afganistan, Guatemala, Iran, Pakistan, Peru, Filipine şi Uzbekistan. La polul opus, cu un risc de catergorie 1, considerat neglijabil, se află teritorii precum Groenlanda şi insulele Wallis şi Futuna. La categoria de risc 0, care nu este însă echivalentă cu lipsa totală a riscurilor de producere a unor dezastre naturale, se află state precum Bahrein, Finlanda, Danemarca, Estonia, Letonia, Qatar, Seychelles şi Emiratele Arabe Unite.