Necesitatea înfiinţării la nivel naţional a unei structuri specializate în intervenţii în situaţii de criză epidemiologică, microciparea animalelor din ferme şi modificarea legislaţiei, astfel încât să
România şi Bulgaria solicită Greciei despăgubiri
„Bulgaria şi România au iniţiat o procedură la Comisia Europeană împotriva Greciei, pentru nerespectarea prevederilor care garantează mişcarea liberă a persoanelor şi mărfurilor“, a declarat ministrul bulgar al Agriculturii, Miroslav Naidenov. Blocada punctelor de trecere a frontierei între Bulgaria şi Grecia durează de mai bine de trei săptămâni, afectând companiile de transport rutier, dar şi domeniile industrial şi agricol, care folosesc porturile greceşti pentru export.
Bulgaria şi România cer Greciei despăgubiri pentru daunele suferite de mediul de afaceri din cele două ţări, din cauza blocadei frontierei bulgaro-elene în urma amplelor mişcări de protest ale fermierilor greci. „Bulgaria şi România au iniţiat o procedură la Comisia Europeană împotriva Greciei, pentru nerespectarea prevederilor care garantează mişcarea liberă a persoanelor şi mărfurilor“, a declarat Miroslav Naidenov, ministrul bulgar al Agriculturii, pentru cotidianul sofiot „Standart“. „Din păcate, daunele care pot fi dovedite prin acte sunt de doar 12,7 milioane de euro, ceea ce înseamnă nimic“, a spus Naidenov, care a subliniat că, în realitate, pagubele suferite de Bulgaria se ridică la 3 milioane de euro pe zi. Blocada punctelor de trecere a frontierei între Bulgaria şi Grecia durează de mai bine de trei săptămâni. Cele mai afectate de acţiunile de protest ale fermierilor greci sunt companiile de transport rutier, dar şi industria şi agricultura care folosesc porturile greceşti pentu export. Vicepreşedintele CE cere Greciei să permită tranzitul la graniţă Vicepreşedintele Comisiei Europene (CE), Günter Verheugen, a cerut Guvernului grec să ia măsuri urgente pentru reinstalarea liberului tranzit între Bulgaria şi Grecia, subliniind că împiedicarea tranzitului de persoane şi de bunuri constituie o „violare a legilor europene“. Demersul lui Verheugen vine ca răspuns la semnalul trimis, la 19 ianuarie, de Bulgaria şi România, care avertizau asupra pierderilor masive suferite în urma continuării blocadei la graniţa bulgaro-elenă şi a protestelor fermierilor greci. „Orice altă acţiune viitoare din partea Comisiei va depinde foarte mult de informaţiile detaliate prezentate de Bulgaria şi România, aşa cum s-a convenit la Bruxelles, la 27 ianuarie“, a avertizat vicepreşedintele CE. Potrivit raportului, deja trimis de Bulgaria, pierderile, numai de la 18 ianuarie până la 3 februarie, se ridică la 6,5 milioane de euro. După fermieri, şi controlorii aerieni au intrat în grevă Zborurile către şi dinspre Grecia au fost anulate, ieri, din cauza grevei declanşate de funcţionarii publici din această ţară, sindicatul controlorilor de trafic aerian anunţând că nu va asigura nici un zbor aerian, local sau internaţional. Greva face parte dintr-o mişcare de protest a funcţionarilor faţă de măsurile de austeritate anunţate de Guvern, relatează AFP. Ministerul Afacerilor Externe român precizează, de asemenea, că punctele de trecere la frontieră din nordul Greciei sunt afectate în continuare, dar într-o măsură mai redusă, de acţiunile de protest ale fermierilor locali.