Anul trecut, în România trăiau 3,46 milioane de persoane în sărăcie relativă, adică în gospodării al căror venit disponibil era sub 2.036 lei/lună de persoană, arată Institutul Naţional de Statistică
„România trebuie să continue să-şi dezvolte agricultura“
Dezvoltarea fermelor medii şi mari, dar şi a unităţilor de procesare ar putea aduce România alături de marile puteri agricole ale Europei, consideră ministrul federal al Alimentaţiei, Agriculturii şi Protecţiei Consumatorilor din Germania, Ilse Aigner. "România trebuie să continue să-şi dezvolte agricultura, dacă vrea să fie performantă", a declarat Ilse Aigner. Oficialul german a precizat că noile tehnologii performante nu pot fi utilizate la scară mică, ci doar în fermele medii şi mari. De asemenea, ministrul a menţionat că Germania avea structura actuală din agricultură românească, respectiv 1,6 milioane de ferme, în urmă cu 50 de ani, "dar prin aplicarea tehnologiei, inovării şi cercetării numărul acestora nu depăşeşte 300 de mii în prezent".



.jpg)