Victoria republicanului Donald Trump la alegerile prezidenţiale americane, continuarea războiului din Orientul Mijlociu sau Jocurile Olimpice de la Paris se numără printre evenimentele care, potrivit unei
România va ieşi din recesiune doar prin constrângeri bugetare tari, susţine guvernatorul BNR
Guvernatorul Băncii Naţionale a României (BNR), Mugur Isărescu, a declarat, miercuri, că România va ieşi din recesiune numai prin constrângeri bugetare dure, subliniind că nu este de acord cu ideea că Fondul Monetar Internaţional (FMI) ne-a salvat ca stat, ci doar ne-a finanţat balanţa de plăţi.
"FMI-ul nu ne-a salvat ca stat. El a fost creat pentru a finanţa balanţa de plăţi, cu condiţionalităţile sale. FMI şi-a făcut datoria faţă de România, dar România nu a făcut acest lucru. Sperăm să ne oprim aici cu creşterea de venituri bugetare. FMI nu a fost deloc generos cu noi. S-au creat confuzii regretabile care ne depăşesc şi pe noi. Vom ieşi din recesiune numai prin constrângeri bugetare tari", a explicat Isărescu. Potrivit oficialului BNR, deşi firmele româneşti afirmă că sunt supraimpozitate, statul nu are bani.