Victoria republicanului Donald Trump la alegerile prezidenţiale americane, continuarea războiului din Orientul Mijlociu sau Jocurile Olimpice de la Paris se numără printre evenimentele care, potrivit unei
Românii şi bulgarii culeg roadele aderării la UE
Miliarde de euro din fonduri comunitare, libertatea de a călători, progrese în lupta împotriva corupţiei - România şi Bulgaria au profitat de pe urma integrării în Uniunea Europeană, chiar dacă recunosc că aveau aşteptări mai mari.
Cu toate că unele state europene menţin în continuare restricţii pe piaţa muncii, două milioane de români şi sute de mii de bulgari au găsit locuri de muncă în Italia, Spania sau Germania, notează France Presse, într-o analiză dedicată progreselor înregistrate de România şi Bulgaria după cinci ani de la aderarea la Uniunea Europeană. "Lucrând mai ales în construcţii sau ca infirmiere pentru persoane în vârstă, românii au trimis acasă, între lunile ianuarie şi octombrie din acest an, 2,7 miliarde de euro, iar bulgarii 680 milioane de euro", subliniază analiştii francezi, care mai spun că "pentru cele două foste state comuniste, intrarea în UE a fost însoţită de accesul la fonduri structurale importante". Pentru 2007-2013, la dispoziţia României au fost puse aproape 20 de miliarde de euro, iar Bulgariei i-au fost destinate 6,67 miliarde. Acestora li se adaugă 13 miliarde de euro ca subvenţii pentru agricultură. "De asemenea, România şi Bulgaria, care fac obiectul unei monitorizări stricte din partea autorităţilor europene în privinţa justiţiei şi a luptei anticorupţie, au adoptat reforme importante, deşi mai rămân de făcut progrese. În vârtejul crizei europene a datoriilor, aceste state sunt printre cele mai puţin îndatorate şi mai disciplinate, cu preţul unei austerităţi dureroase", subliniază analiştii francezi. "Europa ne apărea ca un pământ binecuvântat" Chestionat de jurnaliştii francezi, directorul Centrului Român pentru Politici Europene (CRPE), Cristian Ghinea, a spus că nu constată "o transformare radicală" în aceşti cinci ani, ci "schimbări vizibile". "Pentru prima oară, în satul bunicii mele există un serviciu de salubritate, şi la fel în multe comune. Există, de asemenea, şi o anumită deziluzie, pentru că aşteptările erau prea mari, Uniunea Europeană era văzută ca un Moş Crăciun", spune Cristian Ghinea. "Europa ne apărea ca un pământ binecuvântat. Azi devine clar că sunt şi probleme...", comentează şi Boriana Dimitrova, directoarea institutului bulgar de sondare a opiniei publice.