Camera Deputaţilor, ca for decizional, a adoptat, zilele trecute, o propunere legislativă mult așteptată de fermieri. Actul normativ modifică Legea nr. 287/2009 privind Codul civil în sensul instituirii duratei are
S-au scumpit vizele de intrare în SUA
Statele Unite au anunţat noile prețuri la vizele de turism, de afaceri, pentru studenţi, lucrători sezonieri şi investitori, care vor intra în vigoare la 30 mai 2023, transmite EFE. Mai exact, costul vizelor de turism şi afaceri (categoriile B1/B2 şi BCC) şi pentru studenţi va creşte de la 160 de dolari la 185 de dolari. Costul pentru unele vize pentru lucrători sezonieri (categoriile H, L, O, P, Q şi R) va urca de la 190 de dolari la 205 dolari, iar vizele pentru comercianţi şi investitori (E) vor costa 315 dolari, faţă de 205 în prezent. Departamentul de Stat al SUA a transmis într-un comunicat că tarifele aşa-numitelor vize pentru non-migranţi se calculează pornind de la costurile serviciilor consulare. Ultima revizuire a tarifelor a avut loc în 2014. Instituţia a dat asigurări că vizele de muncă şi de turism sunt „esenţiale” pentru politica externă a preşedintelui Statelor Unite, Joe Biden, care „recunoaşte rolul fundamental al călătoriilor în economia” ţării.