Victoria republicanului Donald Trump la alegerile prezidenţiale americane, continuarea războiului din Orientul Mijlociu sau Jocurile Olimpice de la Paris se numără printre evenimentele care, potrivit unei
Salarii reduse cu 25% în companiile naţionale, CEC şi Eximbank
Reducerea cu 25% a drepturilor salariale se va aplica şi salariaţilor din companiile şi societăţile naţionale, unde statul este acţionar majoritar sau pe care le deţine integral, inclusiv la CEC Bank şi Eximbank, a declarat, ieri, premierul Emil Boc, la începutul şedinţei de guvern. "În conţinutul legii pe care o vom pregăti, inclusiv acestor salariaţi li se va aplica reducerea cu 25% a fondului de salarii aferent, cu modalităţile pe care le vom decide. Nu putem doar să ne restrângem la bugetari, pentru că şi aceştia (salariaţii companiilor naţionale - n.r.), într-o formă sau alta, beneficiază de sprijinul statului, sunt tot salariaţi ai statului", a afirmat şeful Executivului. Totodată, premierul a solicitat miniştrilor reducerea suplimentară cu 20% a cheltuielilor cu bunuri şi servicii şi sistarea licitaţiilor la companiile naţionale din subordine, respectiv "a tuturor licitaţiilor care vizează maşini, sedii sau alte produse", care pot fi amânate "pentru vremuri mai bune". "În privinţa cheltuielilor de bunuri şi servicii, cu excepţia instituţiilor de ordine publică şi siguranţă naţională, vă solicit să faceţi o reducere de 20%, suplimentară celei de 15% pe care am început-o în 2009, la cheltuielile de transport, benzină, telefoane, deplasări externe, alte bunuri de acest fel. Nu vizăm aici funcţionarea Poliţiei, Armatei, servicii care nu pot avea o reducere de combustibili, spre exemplu", a explicat premierul.