Ajunsă la cea de-a 25-a ediţie, „Parada Clătitelor” de la Moneasa, judeţul Arad, se va desfăşura pentru prima dată timp de trei zile, între 24 și 26 iulie 2026, iar toate cele peste 1.000 de locuri de
Scăderea TVA a relansat consumul
Ministrul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, Daniel Constantin, a declarat că după scăderea TVA la 9% la produsele agroalimentare s-a relansat consumul, instituțiile naționale și internaționale arătând o scădere a prețurilor.
„Statisticile arată că a existat o scădere a prețului, așa cum ne așteptam, cu 12% în luna iunie. Rămâne o întrebare legitimă, respectiv, dacă scăderea s-a realizat după ce prețurile au fost în prealabil crescute artificial, sau dacă este o scădere reală.
Este o întrebare la care vom răspunde în perioada următoare, în măsura în care vom colecta datele prin Consiliul Concurenței, care are o analiză în acest sens și vom prelucra datele pe care le oferă anual, lunar, Institutul Național de Statistică”, a afirmat Daniel Constantin.
El a spus că nu poate preciza, de asemenea, dacă relansarea consumului este una reală sau bazată pe eliminarea pieței negre.
„Astăzi avem vânzări fiscalizate mai mari cu 12%, cu 15%, este un lucru îmbucurător, asta ne-am dorit: să relansăm consumul, să oferim în momentul în care crește cererea și, automat, și pentru producători, prețul se îmbunătățește. Și asta vrem să stimulăm în perioada următoare”, a declarat ministrul agriculturii.“ (Mariana Bahcevan)



.jpg)